Procese gravitationale

Gravitația este un agent intern, dar are rol hotărâtor în a asigura deplasarea materialelor ajunse în stare de dezechilibru din diferite cauze.

Deplasarea se poate face:

• lent (la nivel de particulă), situație în care se constată, în timp, doar efectul;
• brusc (viteză mare într-un interval de timp definit);
• individual;
• în masă (volume însemnate de rocă).

Cele mai importante tipuri de deplasări sunt:

1. Prăbușirile deplasări bruște de stânci, blocuri sau mase de rocă; se produc prin cădere liberă, rostogolire, surpare, năruire. Fig.21 Versant abrupt cu materiale prăbușite la bază
2. Alunecările de teren se produc acolo unde există:
   1. Cauze / Condiții
      • condiții potențiale (prezența unui strat de argilă la baza unor straturi cu roci permeabile, pantă, precipitații bogate) ; Fig.22 Prezența stratelor de argilă
      • condiții preliminare (crăpături provocate de uscăciune și de seisme în straturile de rocă, prin care apa poate ajunge rapid la argilă; accentuarea pantei, eliminarea vegetației care reținea o parte din precipitații etc.) ; Fig.23 Crăpături provocate de secetă, Fig.24 Pantă accentuată, Fig.25 Versant susceptibil de alunecare
      • condiții de declanșare (precipitații bogate torențiale, subminarea bazei versanților, cutremure, explozii, topirea bruscă a zăpezii etc.).
   2. Elementele unei alunecări:
      • râpade desprindere, de formă circulară, lineară; înălțimea poate varia de la sub 1 m la peste 50 m; apare ca un abrupt care se retrage prin desprinderi succesive; Fig.26 Râpa de desprindere și corpul alunecării
      • corpul alunecării (masa deplasată în mai multe trepte și valuri separate de microdepresiuni cu apă sau mlăștinoase, care înaintează spre baza versantului pe un jgheab de alunecare). Fig.27 Corpul unei alunecări Fig.28 Alunecare de teren în Munții Stâncoși
   3. Durată

      Procesul durează atât timp cât există apă în masa deplasată și cât sunt pante mari

   4. Măsuri de prevenire și combatere

      Producerea alunecărilor este însoțită de pagube însemnate pentru economia locală:

      • distrugerea terenurilor agricole;
      • distrugerea construcțiilor, a locuințelor etc. Fig.29 Distrugerea vegetației în urma alunecării

      Sunt necesare măsuri de prevenire a procesului:

      • menținerea pădurii pe pantele abrupte;
      • aratul de-a latul pantei etc.

      Se folosesc măsuri de combatere când s-a declanșat:

      • eliminarea, prin șanțuri, a apei din masa alunecată
      • plantarea cu arbori iubitori de umiditate, care își dezvoltă rădăcini adânci atât pe râpă, cât și în masa alunecată etc.
3. Curgerile de noroi se dezvoltă în bazine torențiale în care există roci și depozite argilo-nisipoase, după ploi foarte bogate. Materialele se îmbibă cu apăși curg sub forma unei limbi de noroi pe canalul torentului. La baza lui ia naștere un con de noroi. Fig.30 Curgere noroioasă
4. Solifluxiunea este o alunecare superficială care afectează primăvara stratul de sol dezghețat în timpul zilei; acesta alunecă pe partea de sol rămasă încă înghețată, rezultând văluriri pe suprafețe de mai mulți zeci de m². Fig.31 Văluriri de pământ (marghile)

   Are loc degradarea vegetației ierboase.

   Este frecventă:

   • pe pantele versanților din munți în etajul alpin; Fig.32 Solifluxiune în zona montană, Fig.33 Regiuni afectate de solifluxiune
   • în regiunile polare și subpolare.
5. Sufoziunea este un proces în care acțiunea gravitației se îmbina cu cea a apei care penetrează rocile.

   Este frecventă în rocile permeabile, afânate, îndeosebi în loess și depozite loessoide. Fig.34 Regiune acoperită de loess
   Condiții: loessul gros să se afle pe un strat impermeabil, înclinat, care iese în versant.Pătrunderea apei în loess, în lungul porilor și crăpăturilor, provoacă preluarea calcarului și lărgirea orificiilor (când acestea devin mai mari, prelingerea apei este înlocuită de scurgere, care determină dislocarea de particule nisipoase, argiloase; în acest mod rezultăhornuri verticale sau hrube de sufoziune) => apa ajunsă la stratul impermeabil va circula în sensul pantei, ducând la dezvoltarea unor tunele, al căror capăt ajunge în versant, unde apa iese sub forma unor izvoare tumultuoase. Fig.35 Depozite loessoide afectate de șiroire, Fig.36 Tunel în stratele de loess, Fig.37 Horn de sufoziune

   În timp, prin creșterea tunelului, partea de deasupra se poate prăbuși, rezultând văi de sufoziune adânci. Fig.38 Vale de sufoziune

6. Tasarea rezultă în urma reașezării particulelor minerale (nisipoase, argiloase) din masa loessului în spatiile goale rezultate în urma dizolvării și preluării calcarului de către apa care circulă prin rocă (deplasarea se face sub efectul gravitației).

   În timp, în locurile unde circulația este mai activă, rezultă, la suprafața scoarței:

   • crovuri, microdepresiuni circulare, alungite, cu adâncimi de 0,5-3 m și diametre de până la 50 m; Fig.39 Crov
   • găvane (prin unirea crovurilor); Fig.40 Suprafață acoperită de crovuri și găvane
   • padine (depresiuni mari prin unirea găvanelor).

   Procesul este accelerat în sectoarele unde, din exterior, se exercită presiuni pe cale naturală(troienirea zăpezii) sau antropică (construcții).